Genetica divorţului

By

5-HTTLPR – aceasta e denumirea sofisticată a genei care… decide cât de fericiţi putem fi în căsnicie.

Cercetătorii demult bănuiau că divorţurile ar putea avea şi o cauză genetică şi această ipoteză pare să se adeverească. Recent s-a descoperit că gena sus-menţionată răspunde de transportul serotoninei în creier; or, serotonina este un neuromediator responsabil pentru senzaţia de satisfacţie, emoţii şi bună dispoziţie. Deci, o schimbare în funcţionarea genei poate induce anumite insatisfacţii de ordin emoţional.

PC: google.com

Noi cu toţii avem o pereche de asemenea gene, moştenite de la părinţii noştri, numai că unii deţin doar formele scurte ale ei, iar la alţii ambele gene sau cel puţin una dintre ele au formă lungă. Ei iată, s-a constatat că persoanele care au forma lungă a acestei gene se simt mai fericite în căsnicie, sunt mulţumite de partenerul de viaţă şi au şanse mai mari să-şi menţină căsnicia integră.

PC: google.com

Desigur, scuza că “aşa mi-s genele” pare a fi comodă pentru a justifica de-acum încolo diferitele divorţuri, dar să ne amintim că genele nu decid chiar totul. Unele lucruri încă mai depind de raţiune şi autocontrol.

PC: google.com

You may also like